Rovana Plumb: E necesară o campanie puternică la nivelul întregii societăţi pentru a combate violenţa împotriva femeilor
Preşedintele Organizaţiei de femei a Partidului Social-Democrat, eurodeputata Rovana Plumb, a declarat miercuri că violenţa împotriva femeilor este în continuare un fenomen mult prea prezent atât în România cât şi în plan mondial, fiind necesare măsuri urgente pentru combaterea acestui flagel. Declaraţia doamnei Plumb a fost făcută cu ocazia Zilei Internaţionale a eliminării violenţei împotriva femeilor,marcată în fiecare an la 25 noiembrie.
“România se confruntă în momentul de faţă cu probleme majore -economice, politice şi sociale-, acest lucru neînsemnând însă că trebuie să închidem ochii la alte probleme de maxim interes; violenţa împotriva femeilor se numără printre acestea, afectând baza familiei şi a societăţii”, a afirmat doamna Plumb.
Preşedintele organizaţiei femeilor social-democrate a precizat cănu legislaţia rămâne problema ci aplicarea ei în contextul “reticenţei multor femei de a o reclama autorităţilor violenţele la care sunt supuse, preferând a îndura suferinţele în tăcere”. “Este necesară o campanie puternică la nivelul întregii societăţii româneşti”, consideră Rovana Plumb, care subliniază necesitatea unei acţiuni continue, de lungă durată, pentru a influenţa mentalităţile, astfel încât toată lumea să conştientizeze că “violenţa la adresa femeilor este ceva de nepermis şi de neiertat”.
În viziunea liderei social-democrate, este nevoie totodată de o acţiune coordonată a autorităţilor şi a societăţii civile pentru sprijinirea victimelor violenţei în familie, PSD intenţionând să promoveze politici guvernamentale eficiente în acest sens.
Femeile Social-Democrate Europene (PES Women) au făcut marţi, în ajunul Zilei Internaţionale a eliminării violenţei împotriva femeilor, un apel la Statele Membre ale Uniunii Europene şi noua Comisie Europeană -care îşi va prelua funcţia în următoarele două luni-, să accelereze eforturile pentru eradicarea violenţeiîmpotriva femeilor.
Preşedintele PES Women, Zita Gurmai, a declarat că: “25 noiembrie figurează, de aproape trei decenii, ca o dată importantă în calendarul activiştilor pentru drepturile femeilor. Dar eliminarea violenţei împotriva femeilor va veni numai cu un efort puternic de colaborare şi informare între planurile local, naţional şi european. Femeile social-democrate din Parlamentul European vor continua să vină cu noi propuneri pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi să aplicepresiune asupra Comisiei Europene pentru a se mişca eficient în această direcţie”.
Strasbourg, 25 noiembrie 2009
























Lasa un comentariu