Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie, Mircea Geoană, a subliniat, miercuri, la semnarea acordului dintre PSD şi PNL, că acest gest reprezintă catalizarea forţelor şi energiilor pozitive ale ţării, pentru un nou mod de a face politică şi pentru ieşirea din criză.

Preşedintele PSD şi preşedintele PNL au semnat un acord politic prin care cele două partide formează  o majoritate care să îl susţină pe Mircea Geoană  în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi pe Klaus Iohannis pentru a conduce viitorul Guvern.

Mircea Geoană a remarcat că decizia PSD şi PNL reprezintă un pas important pentru asigurarea stabilităţii politice în România.

„Cred cu tărie că  în acest moment forţele pozitive din societate, forţele politice mature şi democratice, trebuie să îşi adune eforturile pentru a putea să instalăm un guvern cu Klaus Iohannis premier până la Crăciun şi, în conformitate cu acordul politic semnat, să reuşim ieşirea din criză cât mai repede”, a afirmat candidatul comun al PSD+PC şi PNL în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Mircea Geoană a arătat că acordul comun dintre PNL şi PSD reprezintă o declaraţii de principii pentru ţară, principii în care atât el, cât şi partenerul lui, Crin Antonescu, cred cu tărie.

Preşedintele PSD a explicat că viitoarea guvernare va avea la bază o îmbinare a echităţii şi solidarităţii sociale cu principiile dinamice cu accente liberale, un model care a fost aplicat cu succes de lideri emblematici ai democraţiei, Tony Blair şi Bill Clinton.

„Ceea ce am semnat astăzi nu reprezintă o formă de troc politic, nu asistăm la vânzare de voturi, ci la catalizarea energiilor pozitive ale acestei naţiuni, după cinci ani de tensiune şi de scandal, şi reprezintă unirea forţelor care vor mişca România în direcţia bună”, a subliniat Mircea Geoană.

Candidatul PSD+PC şi PNL a explicat că, împreună cu Crin Antonescu, vor garanta un nou mod de a face politică în România.

„Acest gest mă obligă  şi mă onorează. Aş vrea ca, după atâţia ani de viaţă politică învolburată în România, de promisiuni neonorate, să vă spun, domnule Antonescu, că sunt absolut hotărât ca acest acord să depăşească cadrul unei simple înţelegeri politice. Aici semnăm o declaraţie de principii pentru ţară, semnăm un parteneriat între oameni care cred în valorile democraţiei, care cred în valorile solidarităţii sociale şi ale dinamismului economic”, a subliniat Mircea Geoană.

Partenerul candidatului PSD+PC la semnarea acestui acord, Crin Antonescu, a accentuat faptul că interesul naţional îl reprezin îndepărtarea lui Traian Băsescu şi alegerea unui preşedinte care să asigure echilibrul între puterile statului.