În această duminică la Novaci, alături de tineretul social-democrat şi de liderii PSD Gorj au fost prezenţi la festivităţile din localitate şi activiştii PES din Gorj, împreună cu preşedintele PES activists România, Victor Negrescu (candidat la alegerile europarlamentare), Costin Bicău (candidat din partea PSD Gorj) dar şi cu lideri ai socialiştilor europeni din Belgia şi Portugalia, care au venit să participe la campania social-democraţilor români.

Alături de PES activists Gorj a fost prezent deputatul Mugurel Surupăceanu însoţit de doamna senator Lia Olguţa Vasilescu. Cei doi au împărţit, împreună cu activiştii gorjeni, materiale electorale. Atât oaspeţii din afară, cât şi invitaţii din ţară au explicat de ce trebuie să Alegem Bine pe 7 iunie 2009, iar prezenţa liderilor europeni ne-a demonstrat încă o dată că PSD-ul este o forţă la nivelul familiei sale politice europene (Partidul Socialiştilor Europeni).

Pentru mai multe poze click aici.